Puteti comanda cartea ,, Unde este Dumnezeu?"aici:
http://www.librarie.net/p/272102/Unde-este-Dumnezeu

Întâlnire

Întâlnirea poate fi rodul unui plan sau al unei „întamplări”. Dar, chiar dacă nu înțelegem întotdeauna rostul unei întâlniri, chiar „întâmplătoare” de-ar fi cum o numim noi, ea conține totuși ceva tainic, un sens și poate fi descrisă ca o etapă necesară în formarea, înaintarea noastră pe cale, în sporirea bucuriei.

Uneori simțim nevoia să oprim timpul, să călătorim în timp, ne place să revenim la acele momente care ne-au marcat existența. De fapt, chiar „amintirea este întotdeauna un loc de întâlnire.” (Isabel Allende)

Mulțumim lui Nelu Elefterescu pentru bucuria pe care ne-a făcut-o aducându-ne în amintire aceste clipe speciale din trecutul nu foarte îndepărtat de la o întâlnire minunată cu prieteni și invitați de suflet, cu toții dornici să-și împărtășească răspunsurile la întrebarea „Unde este Dumnezeu?”.

Unde este, așadar? În cei ce se dăruiesc...

,,Prietenia este o stare de spirit, o treaptă şi o măsură du­hovnicească. Iubesc pe cineva nu pentru că el este mai bun decât alţii, ci pentru că văd în el virtuţile care îmi descoperă mai desluşit chipul lui Dumnezeu pe Care eu Îl iubesc”
,,În Pustia Egiptului se nevoiau doi călugări, care vreme de 20 de ani nu s-au certat niciodată, pentru că în toate ascultau unul de celălalt. Odată, unul dintre ei a zis: «Frate, hai să ne certăm și noi măcar o dată, așa cum se ceartă toată lumea». «Dar cum?» - a întrebat celălalt. «Uite, punem o cărămidă jos și eu zic că e a mea și tu zici că e a ta». «Bine» a zis fratele. Și au început să mute cărămida de la unul la altul. Dar îndată ce al doilea a zis: «E a mea!», primul a zis: «Bine, dacă e a ta, ia-o». Și așa n-au mai reușit să se certe.” (Savatie Baștovoi)

,,Anul nou este o foaie albă pe care putem să scriem o istorie a bunătății, a păcii și a prieteniei, a proiectelor benefice pentru semenii noștri, și poate să devină la final o carte de vizită onorabilă pentru sufletul nostru însetat de dreptate, iubire și compasiune. (..) Iubirea divină este cea care ne-a adus la viață, ne menține liberi și vii, a murit și înviat pentru noi, ne hrănește cu Trupul și Sângele Său sfințitor și ne caută neîncetat prin tot ce ni se întâmplă zi de zi.

E cea pentru care ne aflăm în lumea aceasta și către care vom merge după ce plecăm de aici. Să nu o neglijăm pentru a nu o regreta mai târziu”. (Gânduri la început de an - Unde este Dumnezeu?)

Cartea vă așteaptă

Cartea vă așteaptă ca un prieten credincios cu inima deschisă. Pentru că tot am fost întrebați, iată aici cuprinsul ei complet. În curând, vom pune la dispoziție și un link de unde poate fi comandată online. Vă mulțumim pentru interes și așteptăm sugestiile, întrebările și comentariile dumneavoastră.

Recenzie de Vasilica Ghiță Ene

„Când Mihai Păcuraru mi-a spus că intenţionează să scrie o carte m-am bucurat foarte tare; orice acţiune de acest tip, indiferent de unde vine, îmi dă o stare de bine, cărţile au făcut şi vor face parte integrantă din viaţa mea şi mai bine să scrii cărţi decât să vorbeşti mult şi pentru nimeni, "scripta manent, vorba volant", nu?! El nu era prea convins că va putea face asta, dar nici emisiuni la radio nu era sigur că va face şi iată că se întâmplă; din glumă în serios am ajuns să pipăim, acum, să citim, ceva mai încolo, o carte scrisă de doi oameni tineri, Mihai Păcuraru şi dr-ul în teologie Ionuţ Chircalan, ce se luptă, ei înşişi, cu întrebările esenţiale ale vieţii creştine.

Când am aflat titlul cărţii am ştiut că trebuia să-l fi ghicit, de ceva timp mă chinuia şi pe mine întrebarea asta ca pe orice om trecut prin tot felul de cumpene la care nu găseam explicaţii."Unde este Dumnezeu"? Răspunsul la o asemenea dilemă a spiritului uman se găseşte, cine a căutat ştie, acolo unde n-ai avut răgazul şi nici răbdarea de a săpa sau, efectiv nu ai băgat de seamă, în atingerile vieţii, în exerciţiul pe care îl faci mereu trăind şi, nu în ultimul rând, în textele cărţilor religioase. Unele, însă, pentru un profan, aşa cum sunt mulţi dintre noi, pot fi inaccesibile; teoretic, este nevoie de o iniţiere şi, cu paşi mici, poţi ajunge la înţelegeri mari. Tinerilor le trebuie un asemnea demers, textul religios neexplicat ci doar enunţat nu te ajută ci te depărtează.

Cartea aceasta, scoasă la editura Tritonic, te-ar putea îndruma să deschizi uşi închise înţelegerii. Înainte de a se naşte această carte am tot discutat cu Mihai Păcuraru despre multe dintre temele abordate în carte pentru că le atacam şi în emisiunile noastre de fiecare marţi seara. Amândoi încercam să găsim tot felul de explicaţii la multe dintre dilemele omului modern  privind semnificaţiile  elementelor cu care lucrează în noi creştinismul, crucea, icoana, Biserica, rugăciunea, moartea, învierea, credinţa, etc. Am atacat temele astea în continuu  în emisiunile noastre dar, în intimitate, avem nevoie de sprijin specializat; iată o carte în acest sens.

Scrierea ei concentrată în elemente simple şi convingătoare ne poate ajuta să deschidem drumuri în noi şi-apoi să mergem mai departe pe calea cunoaşterii . Textele religioase nu sunt la îndemâna orişicui, sensurile, înţelesurile sunt, de multe ori, neprietenoase; cartea acestor autori, Mihai Păcuraru şi Ionuţ Chircalan poate fi pasul, primul pas, către găsirea celor mai înţelepte răspunsuri la întrebările  celor ce vor, înainte să creadă, să priceapă?!”

Vasilica Ghiţă Ene

De ce...„Unde...?” ???

Am fost întrebați de ce am ales cărții acest titlu? De ce un titlu-întrebare?

Răspunsul scurt ar putea fi: nu noi am ales titlul, ci el a venit la noi.

Da, așa este... Această carte, rod al întrebărilor primite de la ascultători, de la cei dornici să cunoască mai mult, dincolo de cuvinte, are o identitate primită în dar ca la Botez, de la o prietenă care a făcut posibilă apariția cărții și primul ei „zbor”. Și, cum numele are de cele mai multe ori o semnificație sau cuprinde un îndemn, la fel și titlul vrea să sugereze că în viață cele mai importante sunt întrebările, căutările, înaintarea fără oprire mai în profunzime. Răspunsurile vin doar pentru a potența dialogul, pentru a menține tensiunea întâlnirii, pentru a fi urmate de emoții și rațiuni pe care mintea nu le poate cunoaște.

„Unde este Dumnezeu?” este o întrebare care cuprinde în sine o certitudine: Dumnezeu trebuie să fie, e fundamental, e de neimaginat să lipsească, uneori impardonabil. Este o întrebare-strigăt, un strigăt-rugăciune, o rugăciune-declarație-de-iubire. Cei care I-au simțit prezența știu că Dumnezeu e mai presus de răspunsuri pentru că e atât de aproape de noi, încât în lipsa Lui n-am putea fi.

Dacă L-am întreba unde este, „Unde ești Doamne?”, ne-ar putea răspunde, așa cum spune și cartea:  „în cei ce suferă..., în cei ce Mă caută..., în cei ce Mă primesc..., în cei ce Mă păstrează...” sau cum spune Mihai Păcuraru: „în tot și în toate.”

 „Cine vrea să se mântuiască, cu întrebarea să călătorească” (Pr. Arsenie Papacioc)

Cum L-a găsit Mihai Păcuraru pe Dumnezeu

Interviu de Sabina Lapadatescu

Atelierul de timp liber Radio România a conturat povestea unui alt om interesant. Este vorba de Mihai Păcuraru, regizor de emisie la Bucureşti FM.

„Sincer, nu ne vine să credem cât de complex poate fi un subiect pe care-l credeam relativ simplu. Hai să ne cunoaştem, am zis şi ne-am gândit că, poate, va fi o simplă căutare, câteva întâlniri şi discuţii rutiniere despre pasiunile colegilor, unele comune, altele mai cu moţ. Şi iată că, din om în om, potecuţa noastră începe să urce până la subiectul primordial. Dacă ne-ar fi spus cineva că, prezentând oameni, vom ajunge să vorbim inevitabil de Dumnezeu, nu am fi crezut. Pentru o clipă ne-am reamintit precizare filosofică subtilă, făcută de Kierkegaard: „Dumnezeu, nu există. El este etern”.

Unde, cum este şi, mai ales cum poate fi găsit, l-am rugat pe colegul nostru Mihai Cătălin Păcuraru, de la Bucureşti FM, să ne precizeze.

Padre, cum îi spun amicii, este un teolog avantgardist, spunem noi, dar îl lăsăm pe el însuşi să povestească… Oameni şi pasiuni, despre acest lucru este vorba în „casetuţă”.

Sunt un adolescent la 47 de ani, un visător, neastâmpărat, iubesc oamenii, iubesc natura, iubesc tot ceea ce fac. M-am născut cu radioul, trăiesc cu radioul, mă folosesc de radio. Lucrez în S.R.R. de 24 de ani. Înainte de a mă muta în Gen. Berthelot, de a mă angaja în instituţia visurilor, cum îmi place să-i spun, am lucrat în armată. Ca militar, am avut specialitatea de… transmisionist. Să trecem la treburi serioase, m-am gândit mult cum arată CV-ul meu la onorabila mea vârstă a pubertăţii: Alpinist instructor, motociclist cu o altă specialitate în domeniu: custom-bike, desenez cu aerograful motoare; parapantist, regizor emisie, redactor radio, scriitor, teolog.

Dacă aveţi răbdare vă voi spune cum se îmbină toate acestea, citând din cărticica „Unde este Dumnezeu?”, este propria carte, a mea şi a prietenului meu, Ionuţ. „Secolul nostru are privilegiul de a dobândi renumele de „apogeu al libertăţii”. De aceea, este important să ne oprim câteva clipe şi să ne întrebăm: care este sensul acestei libertăţi? Un sfânt al Bisericii a dat un răspuns foarte simplu: „Iubeşte şi fă ce vrei!”, dar oare ce înseamnă aceasta? Cum iubim?” În tot ceea ce faci trebuie să fii moral, să te raportezi la divinitate, să iubeşti creaţia şi pe Creator. Iar tu, omule, creează, chiar şi la bucătărie! Vă mai propun un exerciţiu de imaginaţie, vă povestesc o întâmplare din radio, nu de la radio: „Alături de câţiva colegi şi prieteni, vorbeam despre cartea sus menţionată, despre lansare acesteia. Unul m-a întrebat: – Nu înţeleg, te-ai dat pe stâncă, te-ai dat cu motorul, te-ai dat cu parapanta… cum ai ajuns la teologie, Padre?… Răspunsul a fost simplu: – M-am dat pe stâncă şi L-am găsit pe Dumnezeu… Îl găseam contemplând… mai târziu, când am făcut şi alpinism utilitar… am renovat Biserici… Cu motorul m-am dat pentru a fi liber, în plus… pictam – aerografiam pe motociclete…cream… M-am dat cu parapanta… zburam ca o pasăre… eram eu şi Dumnezeu, admirând creaţia Sa… Toate ca în matematică… duceau într-un singur punct, aveau o rezultantă… Deci Unde este Dumnezeu ? i-am întrebat… Le-am şi dat răspunsul: „ÎN TOT ŞI TOATE!” Vedeţi, precum motto-ul rubricii pe care am realizat-o ani de zile: „Pentru unii extrem, pentru mine un mod de viaţă” În tot ce faci, creează, iar când îmbătrâneşti, să nu trăieşti din amintiri, creează-i pe alţii, ajută, în felul acesta vei întineri şi tu.

Cum am ajuns la toate aceste concluzii? Nu datorită vârstei, ci pentru că am stat lângă cei înţelepţi, cei vârstnici, pe care-i iubesc. Bătrânii sunt maturii copii ce gânguresc copilărind, modelul smereniei, înţelepciunii şi a celor curaţi cu inima. Şcoala Tomitană de Teologie de la malul Mării, m-a canalizat, de asemenea şi radioul, învăţându-mă nu să renunţ la pasiuni, ci să învăţ a le pune în slujba oamenilor. Sunt încă tânăr, am pasiuni şi vă iubesc!”

Sursă: Atelierul de timp liber